18. Despre incinerare

     Incinerarea este procesul de distrugere a unui cadavru prin ardere. Istoric, incinerarea era practicata în antichitate în Orientul Apropiat , mai putin la evrei si la egipteni. Vechii evrei ardeau trupurile doar ca o amplificare a pedepsei cu moartea, ca de exemplu în cazurile de deparavare sexuala. ( a se vedea cartea Levitic, cap 20- 21).

     In Imperiul Roman incinerarea era larg practicata pâna în secolul V, când sub influenta crestina a fost abandonata definitiv. Primii crestini au impus înmormântarea în locul incinerarii, având ca argument asezarea în mormânt si Învierea în trup a lui Iisus. Catacombele ne demonstreaza grija pe care primii crestini o aveau pentru salvarea si pastrarea trupurilor martirilor lor. Acest fapt a permis la miljocul secolului al II-lea dezvoltarea cultului sfintelor moaste. ( cf. « Martiriului lui Policarp »). Sfintii, prin moastele lor ne demonstreaza ca fiecare crestin este  chemat sa fie – cu trupul si sufletul - un « templu al Sfântului Duh »(I Corinteni 6, 19 ).

     Traditia patristica, pe baza cuvintelor Scripturii ( « pamânt esti si în pamânt vei merge » - Facere 3, 19) condamna incinerarea – considerata ca o dezonorare a celor morti. În Vechiul Testament vedem ca îngroparea era o datorie si un semn al pietatii fata de cel mort ( Fac. XV, 15 ; Regi II,34 ; II Sam. XII, 14 ; Ezech. XXXIX, 14). Sf. Ioan Gura de Aur ( 354- 407) spunea  ca este o datorie sfânta pentru toate popoarele sa-si îngroape mortii (vezi Despre martiriul lui Vavila ). Pentru Aristide Filozoful , Tertulian, Origen si Fericitul Augustin îngroparea celor raposati este o datorie de iubire, o dovada de umanitate.

     Argumentele seculariste moderne în favoarea incinerarii sunt bazate pe consideratii economice si ecologice .  Astfel, incinerarea unui corp ar fi mai putin costisitoare decât obisnuitele funeralii. Apoi sicriele în general nu sunt biodegradabile, în timp ce incinerarea dezinfecteaza si distruge trupuri care ar putea fi sursa unor epidemii.

     Însa argumentul economic e discutabil, caci sicriele simple sunt potrivite. Apoi astazi pot fi luate masuri pentru prevenirea raspândirii unei boli prin intermediul unui trup mort. Chiar si în cazuri de epidemie, episcopi ortodocsi din diverse parti ale lumii refuza incinerarea¹. Cu toate acestea, incinerarea poate fi impusa de autoritati în perioade de epidemie. Atunci, cenusa ar trebui îngropata si nu împrastiata ori pastrata în casa, pentru a permite vizitarea locului de înmormântare si savârsirea slujbelor de pomenire. Un alt argument în favoarea incinerarii se refera la oroarea instinciva pe care o simt unele pesoane la gândul de a fi îngropate în pamânt. Însa aceasta problema este de natura psihologica si nu teologica. Daca procesul incinerarii ar fi mai bine cunoscut ( incinerarea tesutului moale, sfarâmarea fragmentelor osoase, erorile  si neglijenta din crematorii, etc), incinerarea nu ar mai parea atât de onorabila si antiseptica pe cât se crede.

     Cele mai puternice argumente împotriva incinerarii sunt îngroparea si învierea lui Iisus si a lui Lazar, cum si importanta sfintelor moaste în evlavia ortodoxa. Astfel, când descrie botezul crestin, Sf. Pavel foloseste expresia « îngropare împreuna cu Hristos » (synthaptô) . Botezul semnifica moartea omului pacatos si renasterea credinciosului. Totusi, învierea cu trupul va avea loc la sfârsitul lumii, caci înmormântati cu Hristos în ritualul Sf. Taine a Botezului, noi asteptam învierea trupeasca la a doua venire a Mântuitorului, când noi toti vom fi judecati cu trupul avut în viata pamântesca si sufletul nostru, nemuritor.

     Mântuirea nu este însa periclitata daca trupul e distrus prin ardere ( în incendiu al casei sau automobilului, vaporizat de bomba nucleara)   sau în alt fel ; ex. : martirii arsi pe rug ori ale caror ramasite trupesti au fost nimicite de fiare salbatice. Sfântul Ignatie  a cerut crestinilor romani sa lase ca trupul lui sa fie devorat de fiare în arena. Din grija crestinilor Romei, s-au pastrat totusi câteva moaste ale mucenicului antiohian.

    Ortodoxia² si traditia crestina în general s-au opus incinerarii, aratând ca modul potrivit de a aseza la locul de odihna pe cel raposat este înhumarea. Un exemplu recent : Mitropolitul Nicolae al Arhidiocezei Carpato-Ruse se opune incinerarii într-un articol din Mesagerul bisericesc, din 22 septembrie 1996. El afirma ca « arderea trupului se opune credintei si Sfintei Traditii. Înmormântarea bisericeasca va fi refuzata oricarui crestin ce deliberat alege incinerarea. Slujbele de pomenire sunt interzise unor astfel de indivizi, deoarece persoana în chestiune a lepadat nadejdea în Domnul, Care va veni sa învieze sufletul si trupul din moarte » (vezi N.D. Patrinacos, Dictionar al ortodoxiei grecesti, p.104).

    Din perspectiva biblica, conceptul de « trup » include carne, minte si spirit. Trupul fizic trebuie cinstit si protejat, astfel încât în situatiile rare, dar importante – când persoana atinge sfintenia deplina, trupul, sub forma sfintelor moaste, înzestrate de Dumnezeu cu darul nestricaciunii si facerii de minuni, sa poata fi pastrat si venerat.