08. Întruparea Mântuitorului

  

Sfânta Scriptura marturiseste ca Mântuitorul S-a întrupat « pentru noi oamenii si pentru a noastra mântuire » :

-Lc 9,10 : « Fiul Omului a venit sa caute si sa mântuiasca pec el pierdut » ;

- Ioan 3,17 : «  Caci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau în lume ca sa judece lumea, ci ca sa se mântuiasca lumea prin El » ;

- I Tim. 1,15 : «  Iisus Hristos a venit în lume ca sa mântuiasca pe cei pacatosi » ;

- Rom 5,23 si Evr. 2,14-15

            Sfânta Traditie marturiseste de asemenea ca Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat pentru mântuirea oamenilor din robia pacatului si a mortii. Sf Ioan Gura de Aur zice : « Hristos Mântuitorul fiind Dumnezeu a primit trupul nostru si S-a facut om nu în alt scop, ci numai pentru mântuirea neamului omenesc », iar fer. Augustin spunea ca « daca omul n-ar fi pierit, Fiul omului n-ar fi venit). Opinia pelagiana si calvinista, anume ca Întruparea Domnului a fost conceputa din vesnicie, fiind în planul creatiei, fara vreo legatura cu mântuirea, doar pentru manifestarea iubirii lui Dumnezeu fata de lume si pentru perfectionarea omului si a creatiei în general, este o pura fantezie, stând în contradictie cu Sf. Scriptura si Sf. Traditie, si în general cu învatatura Bisericii.

Întruparea s-a petrecut la « plinirea vremii » (Gal. 4,4), atunci când erau îndeplinite toate conditiile corespunzatoare. Fiul lui Dumnezeu putea sa se întrupeze spre mântuirea omului imediat dupa caderea acestuia, dar Dumnezeu stia ca acest lucru n-ar fi fost folositor omului. Era necesar ca omul sa înteleaga gravitatea pacatului ce l-a îndepartat de Dumnezeu si a urmarilor acestuia, si sa doreasca mântuirea (scaparea din starea în care îl adusese pacatul).

-Trebuia apoi ca omul sa înteleaga ca-i este imposibil sa iasa prin puterile proprii din starea de pacat si sa doreasca ajutor supranatural pentru mântuire. Dumnezeu face bine nu celor ce nu-l voiesc, ci celor ce-l doresc.

-Pentru ca raul sa fie strivit de la origine si din radacina, pentru totdeauna, trebuia ca decaderea relogioasa si morala rezulatata din pacat sa se apropie de limita.

- pentru ca mântuirea sa devina bun al întregii omeniri, trebuia ca venirea Mântuitorului sa fie vestita în toata lumea, cu date despre locul, timpul si împrejurarile  venirii celui ce va mântui lumea, astfel ca acestea sa fie cunoscute de cât mai multi, iar mântuirea sa fie asteptata.

- omenirea trebuia sa aiba timp suficient pentru a se pregati treptat, pentru a-si putea însusi comorile de învatatura, de har si de exemplu  de viata bineplacuta lui Dumnezeu.

- trebuia apoi ca printr-o pregatire îndelungata sa se ajunga la aparitia unei persoane, în care pacatul, desi prezent potential, sa nu fi avut nici un rod, anume la Fecioara Maria. Din aceasta, curatita la atingerea dumnezeirii de fiinta ei, Fiul lui Dumnezeu urma sa se întrupeze si sa-si însuseasca în propria Sa persoana natura omeneasca.

Biserica învata ca Iisus Hristos este Dumnezeu –Om, Dumnezeu adevarat si om adevarat, afara de pacat. În persoana ce auna a lui Iisus Hristos se cuprind doua firi : dumnezeiasca si omeneasca, adevar confirmat de Sf. Scriptura si Sf. Traditie.

In profetiile mesianice ale V. Testament firea dumnezeiasca este mentionata în locurile unde se spune despre Mesia ca este nascut din Dumnezeu din vesnicie (Ps. 2, 6 ; Mih. 5,1) fiind numit Domn si Dumnezeu ( Ps. 109, 1, Maleahi 3,1 ; Ier 23, 6). Firea omeneasca reiese din locurile în care este numit samânta a femeii, alui  Avraam, Isaac , Iacov , Iesei, odrasla a lui David, nascut din fecioara ( Fac. 3,15 ; 12, 23 ; Isaia 11,1 ; Ieremia 23,5 ; Isaia 7,14).

Mântuitorul Însusi se numeste Fiul al lui Dumnezeu si Fiul Omului, marturisind astfel firea dumnezeiasca si cea omeneasca. (Ioan cap.3,  vers.13, 14, 16, 17 ; Mt. 28,18), lucreaza ca si Tatal, (Ioan 5, 17), are aceleasi atribute divine ca : vesnicia, atotputernicia, cunoasterea divina, ( Ioan 8,58 ; Mt 11,27 ) este Fiul lui Dumnezeu ( Mt. 26, 63-64, Mc. 14, 61 -62) deofiinta cu Tatal ( Ioan 10,30). Mântuitorul se numeste pe Sine om, afirmându-si astfel firea omeneasca : (Ioan 8,40 ; Fiu al Omului : Mt. 8, 20 ; Mc ; 9, 12 ; Lc. 22, 48).

Atât apostolii, cât si evanghelistii învata despre cele doua firi ale lui Iisus Hristos : Mc.1,11 ; Mt 17,5 ; Ioan 20, 31 ; I Tim. 3,15 ), lucru rezumat si în declaratia apostolilor : « Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu » ( Mt. 16, 16)

            Sfintii Parinti, combatând diferite erezii hristologice au accentuat credinta referitoare la cele doua firi ale Mântuitorului.

            Iisus Hristos, desi este om adevarat, are totusi doua prerogative (privilegii) fata de restul oamenilor : -nasterea Sa supranaturala si – impecabilitatea sauneputinta de a pacatui. Întruparea si nasterea lui Iisus Hristos din Fecioara Maria nu s-au petrecut dupa rânduiala firii omenesti, ci în chip mai presus de legile firesti. Coceperea s-a facut prin lucrarea divina a Tatalui si a Duhului Sfânt, (Lc 1, 35 Mt 1,20), fara atingerea fecioariei, iar nasterea n-a stricat nici ea pecetile fecioriei Maicii Domnului, ea ramânând fecioara si dupa nastere.

            Impecabilitatea lui Iisus Hristos –Omul, înseamna libertate desavârsita fata de orice pacat, atât originar, cât si personal ; orice ispita interna este exclusa iar ispitele externe sunt ineficace. Hristos e lipsit de pacat si nici nu poate voi raul (imposibilitatea de a pacatui)= impecabilitate absoluta.

Revelatia divina marturiseste lipsa pacatului stramosesc în Hristos (« sfântul care se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema » Lc 1,35 ori Rom 8,23 : « cel ce în trup a osândit pacatul) .

În Iisus lipseste si orice pacat personal : « cine poate sa Ma vadeasca de pacat ? » (Ioan 8,46) ori apostolul Ioan spune : «  …si pacat întru El nu este » ( I Ioan 3, 5) ori Petru :  Hristos « pacat n-a savârsit si nici nu s-a aflat viclesug în gura Lui ». ( I Petru 2, 22).Sf. Pavel : (II Cor. 5,21 : Hristos « n-a cunoscut pacatul ».

Sfânta Traditie marturiseste fara exceptie lipsa oricarui pacat în Iisus Hristos.

            Teologia ortodoxa afirma ca impecabilitatea absoluta a lui Iisus Hristos se datoreaza faptului ca atingerea însasi a lui Dumnezeu de firea umana o curateste de orice pacat.  Firea umana se îndumnezeieste în strânsa unire cu firea divina a Cuvântului.

 

Preot Stefan Fotache