05. Despre Dumnezeu Fiul

  

Articolele II-VII din simbolul de credinta (Crezul) ne prezinta învatatura crestina despre Fiul lui Dumnezeu, asa cum a fost formulata de Sfintii Parinti.

            Întruparea Fiului lui Dumnezeu este dovada cea mai mare si mai minunata a iubirii lui Dumnezeu pentru noi : « caci asa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât si pe Fiul Sau cel Unul-Nascut L-a dat, ca tot cel ce crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica » (Ioan 3, 16). Prin întruparea ca om, prin învatatura Sa, prin moartea si Învierea din morti, apoi prin Înaltarea la ceruri, Iisus Hristos a refacut legatura dintre om si Creatorul sau, deteriorata în urma caderii în pacat ( Adam si Eva), dar ne-a oferit si posibilitatea obtinerii mântuirii personale.

            Dece S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu ?

Prin neascultarea primilor oameni, pacatul si moartea au patruns printre oameni. Pacatul a adus dusmanie între oameni si Dumnezeu (Romani 5, 9-10 si Efeseni 2,3) ; i-a înrait pe oameni si le-a slabit puterea de a face binele. Pacatele produceau griji, boli, necazuri, între oameni aduceau pizma, ura, cearta, razboaie, si Însusi Dumnezeu era nemultumit. Dumnezeu a pedepsit pacatul cu moartea (Romani 5,12), ca sa nu fie «  rautatea fara de moarte » (molitva de la morti). Moartea  aducea pedeapsa vesnica, adica chinurile fara de sfârsit. Aceasta stare era prea chinuitoare si nu putea fi rabdata de iubirea lui Dumnezeu. Se impunea mântuirea omului.

Mântuirea nu putea fi obtinuta de oameni sau de un înger ? De ce a trebuit sa vina Fiul lui Dumnezeu ?

Oamenii nu puteau  iesi singuri din acea situatie, caci erau robi ai pacatului, care-i stapânea, firea lor era slabita de pacat. Sf . Ap. Pavel descria aceasta stare chinuitoare : « nu fac binele pe care-l voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela îl savârsesc. Iar daca fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci pacatul care este în mine »(Romani 7, 19-20) Nici un om nu-i putea mântui pe ceilalti, caci erau cu totii robi ai pacatului ( Romani 7,23) ; nu puteau face asta nici cu totii, la un loc.

Nici un înger nu-i putea mântui pe oameni, pentru ca  Dumnezeu trebuia sa participe la aceasta împacare, apoi oamenii trebuiau sa fie scapati si de moarte. Moartea nu putea fi înlaturata decât prin viata fara de sfârsit, pe care numai Dumnezeu o are. Apoi numai Dumnezeu a putut da prima data viata oamenilor ; numai El o putea da si a doua oara.

Dece Fiul lui Dumnezeu n-a facut aceasta stând în cer si a trebuit sa Se întrupeze  ?

Pentru ca un om a calcat legea ascultarii de Dumnezeu, dreptatea cerea ca un Om sa ispaseasca ascultând si platind cu viata Sa nevinovata neascultarea celorlalti :  « precum prin neascultarea unui om s-au facut pacatosi cei multi, tot asa si prin ascultarea Unuia, se vor face drepti cei multi »(Romani 5, 19) . Fiul lui Dumnezeu S-a facut om ca sa lucreze în numele oamenilor, dar fapta Lui, ca Dumnezeu, avea o valoare ce covârsea vina tuturor oamenilor. Luând firea noastra, tinându-o curata, împlinind cu ea legea ascultarii de Dumnezeu si ispasind cu sângele ei varsat pe cruce calcarea (neascultarea) oamenilor, a scapat-o de osânda si ne-a împacat cu Dumnezeu.

Apoi Fiul lui Dumnezeu ne-a aratat ca dragostea Lui fata de noi e asa de mare, ca El nu mai sta departe de noi, ci se face om ca noi, ca sa ne vorbeasca în graiul nostru, ca sa ne învete fata catre fata si nu prin altii (profetii) ca în Vechiul Testament. El a vrut sa ne arate cum trebuie sa traiasca un om ca sa placa lui Dumnezeu.

Ceînseamna numele de « Iisus » dat Mântuitorului ?

Numele « Iisus » înseamna Dumnezeu Mântuitorul. « Iisus » înseamna în limba ebraica « mântuitor » si numele acesta i Se potriveste, caci El este Mântuitorul lumii ; numele acesta I-a fost dat de îngerul Gavriil lui Iosif, tatal Sau pamântesc, (adoptiv, caci cunoasteti ca Iosif a luat-o pe Maria ca sotie pentru a o  proteja de suspiciunile conationalilor sai legate de sarcina)  la porunca Tatalui Ceresc. ( Matei 1, 20- 21)

Dar numele «  Hristos » ?

Numele «  Hristos » înseamna „Uns“; la evrei „unsi“ se numeau preotii, proorocii si împaratii, pentru ca la intrarea în slujba erau unsi cu mir, care închipuia darul Duhului Sfânt. Dar aceia primeau numai o parte din puterea Duhului Sfânt, ca ajutor pentru slujba lor; Hristos a primit pe Duhul Sfânt însusi. Hristos nu e un om purtator de Dumnezeu, ci Dumnezeu întrupat. Si acest nume i-a fost dat de înger, în dialogul cu pastorii ( Luca 2, 10-11). Însusi Iisus spunea ca a avut ungerea Duhului Sfânt : « Duhul Domnului este peste Mine, pentru ca M-a uns sa binevestesc saracilor… » ( Luca 4, 18).

Fiul lui Dumnezeu a primit cele doua nume când S-a facut om ; înainte de întrupare nu avea aceste nume.

Însusirile Fiului lui Dumnezeu le descoperim în acelasi simbol de credinta ; am ales sa va explic câteva dintre ele, mai greu de înteles :

▪ « lumina din lumina » ; ca sa întelegem ca Fiul e asemanator cu Tatal din Care S-a nascut, Sfintii Parinti ne spun în Crez ca asa cum nu se deosebeste lumina care se aprinde de lumina din care se aprinde, asa nu se deosebeste nici fiinta Fiului de fiinta Tatalui Ceresc ; tot ce are prima lumina da si celei de a doua, afara de însusirea ca ea da, si cealalta primeste.

Lumina e tot ce e mai bun, mai înalt, pe când întunericul e lipsa, e nimic, e raul ; « Dumnezeu este lumina si nici un întuneric nu este în El », zice sf. Ioan iar Iisus zicea : « Eu sunt Lumina lumii, cel ce-Mi urmeaza Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii » (Ioan 8,12).

            ▪ « nascut iar nu facut » Sfintii Parinti au vrut sa spuna prin aceasta expresieca Iisus Hristos nu e fiu facut ca toti ceilalti, ci e singurul nascut, «  Unul Nascut » din Tatal ; El nu e o faptura ca noi, ci e Dumnezeu Însusi.

            ▪ « S-a pogorât din cer » ; prin aceasta, Fiul lui Dumnezeu a luat pe lânga firea Sa atotputernica  si firea noastra neputincioasa, într-un act suprem de smerenie si iubire jertfelnica,  neîncetând de a fi Dumnezeu nici când umbla pe pamânt si era dispretuit de toti. Cu alte cuvinte « S-a facut om ca noi sa ne facem dumnezei » ; S-a unit pe Sine cu firea noastra neputincioasa, ca firea noastra sa se faca tare si nemuritoare prin unirea cu firea Sa dumnezeiasca. Când S-a întrupat, Fiul lui Dumnezeu a asumat în persoana Sa întreaga umanitate, atât dinainte cât si de dupa El si pe toti i-a mântuit prin lucrarea Sa.

            Fiul lui Dumnezeu n-a parasit cerul prin aceasta « pogorâre » ; El n-a încetat sa fie Dumnezeu si n-a parasit firea dumnezeiasca, apoi ca Dumnezeu era si este pretutindeni. Umbla pe pamânt cu firea noastra omeneasca, dar ca Dumnezeu era pretutindeni, si în cer, si pe pamânt.

Preot Stefan Fotache