04. Sfânta Treime. Filioque. Crearea lumii. Îngerii.

 

 

            Dumnezeu  unul dupa fiinta Lui, este în trei persoane : Tatal, Fiul si Sfântul Duh. Aceste trei persoane sau ipostasuri dumnezeiesti, alcatuiesc Sf. Treime, taina de nepatruns de mintea omeneasca. În Sf. Scriptura se vorbeste în multe locuri despre cele trei persoane ale Dumnezeirii : în Vechiul Testament, Dumnezeu –Tatal Se adreseaza celorlalte persoane ale Sfintei Treimi : « Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra » ( Facere 1,26), iar în Noul Testament, la botezul Domnului Iisus Hristos s-au aratat toate cele trei persoane ale Sfintei Treimi: Tatal arând lumii pe Fiul si binecuvântându-L, Fiul primind botezul de la Ioan, iar Sf. Duh coborând asupra Fiului în chip de porumbel ( Mt. 3, 16-17 ; Lc. 3, 21-22). Însusi Mântuitorul, trimitând pe Sf. Apostoli la propovaduire le spune : « mergând, învatati toate neamurile, botezându-le în numele Tatalui si al Fiului si al Sf. Duh » (Mt. 28, 19).

Tatal, Fiul si Sf . Duh au în comun dumnezeirea si însusirea de a fi nefacuti de altcineva. Tatal este nenascut. El nu primeste existenta Sa de la nimeni, nu are cauza. El este izvorul celorlalte doua persoane. Tatal este deci nenascut si nepurces. Fiul este nascut din Tatal , fiind însa împreuna vesnic cu Tatal si deofiinta cu Acesta. Fiul este Fiu dinainte de a fi creat timpul. El nu si-a început cândva existenta, ci de când e Tatal e si Fiul. Fiul Se deosebeste de Tatal si de Sf .Duh prin aceea ca si-a luat asupra-Si lucrarea mântuirii ; El Se mai numeste si « Cuvântul » . Sfântul Duh purcede din Tatal, fiind sfintenia însasi si izvorul harului divin. Deci crearea lumii este atribuita Tatalui ( art. 1 din Crez : « Facatorul cerului si al pamântului, vazutelor tuturor si nevazutelor »), mântuirea lumii revine Fiului, iar sfintirea lumii este opera Sf. Duh.

Cele trei persoane sunt împreuna, neamestecate si nedespartite. Asa cum copacul are radacina, tulpina si coroana si este un singur copac; asa cum caramida are în ea pamânt, apa si foc, si e una singura ; asa cum timpul are trecut, prezent si viitor si este unul singur , asa si Dumnezeu e Unul, dar în trei persoane. Cu toate ca Fiul este nascut din Tatal iar Sf. Duh purcede din Tatal, toate cele trei persoane sunt vesnice, fara început si fara sfârsit, existând deodata. Conform cugetarii noastre, cel ce naste trebuie sa existe înaintea celui ce se naste. Sfântul Ioan Damaschin  a explicat raportul dintre persoanele Sfintei Treimi astfel : «  dupa cum focul exista deodata cu lumina din el si nu este mai întâi focul si pe urma lumina, ci deodata ; si dupa cum lumina se naste din foc si este totdeauna în el, fara sa se desparta de el, tot astfel si Fiul se naste din Tatal fara sa se desparta de El , ci este pururea cu El ».

Filioque  si combaterea lui

În primele opt secole Biserica întreaga, pe baza Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii a învatat ca  Fiul se naste din Tatal iar Sfântul Duh purcede de la Tatal. Însa Biserica Apuseana, pe baza unor speculatii ale Fericitului Augustin, a început sa învete din sec V- VI ca Duhul Sfânt purcede si de la Fiul. Prima oara aceasta învatatura a aparut în Spania, prin hotarârea sinodului local de la Toledo din anul 589. Amintim ca vizigotii primisera crestinismul cu un secol mai înainte sub forma ariana ( ereticul Arie spunea ca Fiul a fost creat de Tatal). Spre a atrage pe vizigotii stabiliti în Spania de la arianism la ortodoxie, episcopii spanioli au socotit ca daca vor hotarî ca Duhul Sfânt purcede si de la Fiul, vor ridica astfel pe Fiul la rang de persoana treimica, si astfel vizigotii vor parasi învatatura lui Arie. Mai târziu împaratul Carol  cel Mare a cerut învatatului Alcuin din Galia sa scrie o lucrare speciala în favoarea acestei inovatii si a convocat un sinod local la Aachen în 809 pentru a o dezbate. Sinodul a aprobat-o, însa papa Leon III a respins-o si a cerut sa se fixeze doua placi de arama cu Crezul în greceste si în latineste fara adaosul « Filioque » pe un perete al bisericii Sfântul Petru din Roma,  având dedesubt inscriptia :  « acestea le-am pus eu, Leon, din dragoste si purtare de grija pentru credinta ortodoxa ». Amintim ca atunci Biserica era una singura, ortodoxa ;  la 1054 a avut loc ruptura între partea rasariteana care se va numi Biserica Ortodoxa si partea apuseana care se va numi Biserica Romano- Catolica, aceasta inovatie fiind una dintre cauzele schismei.

Sustinatorii acestei inovatii se bazau pe o interpretare gresita a cuvintelor Mântuitorului : « iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite voua de la Tatal, Duhul adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi pentru Mine… » ( Ioan 15, 26) spunând ca prin cuvintele «  pe care-L voi trimite de la Tatal » se arata ca Duhul Sfânt purcede si de la Fiul, caci cu alta ocazie Fiul spune «  Eu si Tatal una suntem » (Ioan 10,30). Deci spun ei ca daca Tatal si Fiul sunt de o fiinta, Sfântul Duh purcede si de la Fiul. Însa aceasta interpretare este gresita. Mântuitorul vorbeste despre trimiterea în timp a Duhului Sfânt, la Cincizecime, deci de un eveniment viitor ; nu e vorba nicidecum de purcederea din vesnicie a Duhului Sfânt din Fiul.

Sfânta Scriptura si Sfânta Traditie nu ofera nici un temei acestui adaos din Crez ; apoi el a fost introdus nu numai fara aprobarea unui sinod ecumenic, ci chiar împotriva unei hotarâri a Sinodului III Ecumenic, care oprea orice adaos la Simbolul niceo- constantinopolitan ( simbolul de credinta sau crezul, în forma pe care o avem noi azi), hotarâre mentinuta de sinoadele ecumenice ulterioare si chiar de unii papi.

Ce înseamna chipul si asemanarea lui Dumnezeu în om ?

Chipul lui Dumnezeu în om este manunchiul de puteri sufletesti : ratiunea, vointa (posibilitatea de a alege între bine si rau) si  simtirea cu care omul se îndreapta spre Dumnezeu în activitatea sa spre desavârsire. Asemanarea lui Dumnezeu în om este atingerea acestei desavarsiri prin împreuna-lucrarea (colaborarea) dintre om si harul dumnezeiesc.

Ce se întelege prin cuvintele  « vazutelor » si « nevazutelor » ?

Prin aceste cuvinte se întelege lumea nevazuta, adica îngerii, si pamântul cu toate cele de pe el. Mai întâi Dumnezeu a facut lumea nevazuta, apoi lumea vazuta. Îngerii sunt duhuri, adica fiinte spirituale, nemuritoare, fara trup, înzestrate cu minte,  vointa si putere ,aceleasi însusiri spirituale ca omul. Pentru ca si-au întarit vointa libera în a face binele, sunt superiori omului. Îngerii sunt marginiti, nu pot fi pretutindeni. Ei nu sunt atotstiutori ca Dumnezeu, dar posibilitatea lor de cunoastere este superioara celei umane. Ei nu sunt sfintenia însasi, ci au sfintenia de la Duhul Sfânt. Îngerii sunt mesagerii voii si poruncilor divine catre oameni, carora le slujesc, ajutându-i sa-si dobândeasca mântuirea. Uneori ei iau forma umana pentru a intra în contact cu oamenii. Ei sunt mijlocitori între Dumnezeu si oameni , dar si împreuna –rugatori cu noi catre Dumnezeu. Îngerii sunt puternici si gata sa împlineasca vointa divina ; prin iuteala firii lor, pot ajunge de îndata acolo unde le porunceste Dumnezeu.

 Numarul lor e foarte mare, astfel gasim în Biblie vorbindu-se de mii de îngeri si de legiuni de îngeri. Sfintii Parinti numara noua cete îngeresti. Dionisie Pseudo- Areopagitul le împarte în trei serii de câte trei. Prima triada e vesnic în jurul lui Dumnezeu, în unire cu Acesta, fiind formata din Serafimii cei cu câte sase aripi, Heruvimii cei cu ochi multi si din Tronurile prea sfinte. A doua triada e formata din Domnii, Puteri si Stapâniri, iar a treia triada e formata din Începatorii, Arhangheli si Îngeri. Pentru ca îngerii ne sunt ajutor spre mântuire, Biserica  a învatat ca lor li se cuvine un cult de venerare ca si sfintilor ( Sinod. VII Ecumenic); astfel avem rugaciuni, acatiste dedicate îngerilor, iar fiecare zi de luni, saptamânal, este destinata cinstirii lor. Fiecare om si fiecare popor are îngerul sau pazitor (Deuteronom 32,8 ; Daniil 10,5), dar exista si îngerul nedreptatii care ne ispiteste si nu ne da pace.

Ce sunt duhurile rele sau diavolii ?

Sunt acei îngeri care în frunte cu Lucifer, capetenia lor, au rupt comuniunea cu Dumnezeu din mândrie, devenind duhuri rele si cazând din starea în care au fost creati. Pacatul acestor îngeri, primul pacat din creatie, a fost pur spiritual si a constat în razvratirea împotriva lui Dumnezeu. Ei au pacatuit din rautate constienta, printr-o hotarâre libera, deplina, irevocabila si definitiva. Din aceste motive, urmarile pacatului lor sunt mai grave decât cele ale pacatului stramosilor nostri, ei fiind izgoniti din cer si condamnati pe vesnicie la moarte spirituala, la lipsa comuniunii cu Dumnezeu. Ca fiinte spirituale, superioare omului, îngerilor le era mai usor sa nu pacatuiasca, caci pentru ei, care aveau o putere de cunoastere mai mare, binele si raul erau mult mai usor de recunoscut si de facut. Apoi, ca fiinte spirituale, pacatul lor este numai al rautatii, nu si al slabiciunii trupesti. Ei au pacatuit înainte de crearea omului, caci diavolul i-a ispitit pe stramosii nostri la pacat. Ei ispitesc mereu pe oameni si le insufla gânduri rele, pentru a calca poruncile lui Dumnezeu. Diavolul, pentru ca a cazut din comuniunea cu Dumnezeu, nu vrea ca omul sa aiba o buna relatie cu Creatorul sau si, din invidie, încearca  sa strice aceasta cu orice ocazie. Omul este  mereu în situatia de a alege între bine si rau, de a împlini gândul dat lui de unul din cei doi îngeri. Ïnsa diavolul nu poate sili la pacat, ci doar ispiteste. Diavolul nu poate face rau omului sau altei fapturi decât daca are permisiunea lui Dumnezeu, pentru a ne fortifica împotriva raului si a ne întari în staruinta în bine. Numai prin încercarea virtutii putem dobândi mântuirea. (cazul lui Iov –Iov 1,12 si 2,6 ori cazul diavolilor care au intrat în turma de porci – Matei 8,31-32)

Îngerii rai sau diavolii sunt fiinte personale si reale, ca si îngerii buni. Diavolul nu este o iluzie a timpurilor vechi si întunecate, ci are o existenta reala. Îngerii rai poarta diferite numiri : demoni ( Matei 8,31), diavoli (Mt. 4,1), draci (Mt. 11,18), duhuri necurate (Mt. 10,1), iar capetenia lor se numeste Satan ( înseamna contrar) ( Mt. 12,26), Belzebul (Mt. 10, 25), Lucifer ori Veliar.

Prin cuvintele « vazutelor tuturor » se întelege asadar pamântul cu toate de pe el. Dumnezeu a creat lumea în sase zile, iar în a saptea « s-a odihnit de lucrarile Sale ». Nu trebuie înteles ca dupa crearea lumii Dumezeu este într-o continua odihna ; lucrarea Lui continua sub aspectul providentei (are grija de lume, o pastreaza si o conduce : Matei 6, 26 ; Mt.10,29 ; Ioan 10,10; Evrei 2,5). Aceste zile pot fi întelese ca zile obisnuite, ca ere ori ca secunde. Termenul de «  zile » a fost folosit pentru o mai usoara întelegere a cuvântului bibliei de catre oameni în vechime. Astfel în prima zi Dumnezeu a facut lumina ; în ziua a doua a facut taria sau cerul ; în ziua a treia a facut apele, uscatul si toate plantele ; în ziua a patra a facut luminatorii cerului, adica soarele, luna si stelele, în ziua a cincea au urmat pestii si pasarile ; iar în ziua a sasea Dumnezeu a facut animalele si la urma omul. ( Facere 1, 3-26). Sfintii Parinti spun ca omul a fost facut în urma celorlalte lucruri pentru ca se cuvenea ca întâi sa fie pregatita împaratia, si apoi sa vina împaratul ei – omul. Omul nu putea sa apara decât atunci când toate cele necesare vietii lui  erau create.

Omul a fost facut din pamânt, în vârsta tânara, printr-un act special, din mâinile lui Dumnezeu : «  Si, luând Domnul Dumnezeu tarâna  din pamânt, a facut pe om si a suflat în fata lui suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie »  ( Facere 2,7) Dumnezeu a vazut ca nu este bine sa fie omul singur «  si a facut Domnul Dumnezeu coasta pe care a luat-o din Adam femeie » (Facere 2,22-23). Eva a fost facuta din coasta lui Adam ca sa nu fie banuiala ca altcineva decât Dumnezeu a creat femeia, spune Sf. Efrem ; Eva n-a fost facuta din tarâna, ci din coasta lui Adam, pentru ca în barbat si femeie este o singura fire trupeasca, un singur izvor al neamului omenesc.

Simbolismul unor obiecte sfintite :

Sf. Evanghelie simbolizeaza Cuvântul întrupat, adica pe Mântuitorul Hristos ;

Sf. Cruce – semnul biruintei asupra mortii ;

Sf. Potir- coasta lui Hristos din care au curs sânge si apa si paharul de la Cina cea de Taina ori cel în care Sf . Ioan a strâns o parte din sângele Mântuitorului varsat pe cruce ;

Sf. Disc – Biserica cea una : sfintii, Fecioara Maria, crestinii vii si morti, având în mijloc pe Dumnezeu- Omul, pe Iisus Hristos .