01. Revelatia Dumnezeiasca : naturala si supranaturala

 

Spre deosebire de alte religii, religia crestina concepe pe Dumnezeu ca o fiinta personala, care nu ramâne indiferenta fata de creaturile Sale, ci sta în permanenta legatura cu ele, si în special cu omul, coroana creatiei. Astfel, Dumnezeu Se descopera omului , ca acesta sa poata cunoaste voia si planul Sau privitoare la lume si om. Aceasta actiune prin care Dumnezeu se face cunoscut omului, se numeste revelatie ( de la latinescul revelo, revelatio = a descoperi, descoperire) sau descoperire dumnezeiasca. Daca nu ar exista revelatia, cunoasterea lui Dumnezeu ar fi imposibila, deoarece El, ca fiinta spirituala, nu poate fi cunoscut prin simturi. Dumnezeu S-a descoperit oamenilor în  doua  feluri : pe cale naturala si pe cale supranaturala, de unde rezulta si cele doua feluri ale revelatiei : revelatia naturala si revelatia supranaturala.

            Revelatia naturala are loc când omul, cu ajutorul puterii sale de judecata ajunge la cunoasterea unor adevaruri despre Dumnezeu. Astfel, din observarea fenomenelor ce se petrec în jurul sau, cum si din observarea propriei vieti, omul îsi poate da seama ca toate aceste fenomene nu pot fi produsul întâmplarii, ci sunt opera unei fiinte atotputernice si atotperfecte, care este creatorul si sustinatorul acestora. Sf. apostol Pavel spune : « ceea ce este cunoscut despre Dumnezeu, este vadit între ei ( oameni), caci Dumnezeu le-a aratat lor . Într-adevar, însusirile Lui cele nevazute, puterea Lui cea vesnica si dumnezeirea Lui se vad , prin cugetare, prin fapturi, de la zidirea lumii… »( Rom . I, 19-20). Dar revelatia naturala este insuficienta pentru cunoasterea lui Dumnezeu, caci cu ajutorul ei omul nu stie decât ca Dumnezeu exista ca o finta cu putere vesnica, despre care vorbeste întreaga creatura.

            Revelatia supranaturala completeaza pe cea naturala. Revelatia supranaturala se realizeaza în chip supranatural si este acceptata de om prin credinta.  Ea cuprinde adevaruri mai presus de puterea de întelegere a omului. Revelatia supranaturala poate fi externa, când vine direct de la Dumnezeu sau prin trimisii Sai – îngeri sau prooroci, fiind îsotita de semne externe, minuni sau profetii ; poate fi si interna, când se produce în sufletul celui caruia Dumnezeu i se adreseaza, împartasindu-i cunostinte  la care acesta n-ar fi putut ajunge altfel. Când primitorul este îndemnat sa scrie cele descoperite, este vorba de inspiratie divina.

            În calitatea Sa de creator si proniator ( ocroteste, guverneaza lumea dupa ce a creat-o) fata de lume si fata de om, Dumnezeu trebuie sa-i faca omului descoperiri, pentru ca numai astfel omul  poate cunoaste voia Lui  si poate împlini scopul sau ultim. Asa cum un tata îi descopera fiului sau toate cele necesare pentru a se realiza, cu atât mai mult Parintele ceresc îi descopera omului tot ceea ce îi este necesar pentru mântuire. Revelatia supranaturala a început prin Adam , a continuat cu patriarhii Vechiului Testament, cu Moise, si profetii, a atins punctul maxim în descoperirea prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu facut Om, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat si s-a încheiat cu Sfintii Apostoli, prin care ni s-a transmis.

 Revelatia divina se cuprinde în Sfânta Scriptura si în Sfânta Traditie. Revelatia s-a încheiat odata cu scrierea ultimei carti a Noului Testament (aprox. anul 100 dupa Hristos). Revelatia s-a pastrat si s-a transmis neschimbata pâna astazi în cadrul Bisericii.

            Sfânta Scriptura sau Biblia (grec. βίβλιον, βίβλια = biblion, biblia = carte, carti) este o colectie de 66 de carti sfinte, scrise  sub inspiratia Duhului Sfânt ,de  catre prooroci, evanghelisti, apostoli si alti oameni alesi, într-un interval de aproximativ 15 secole (sec XIV î.d. Hristos- anul 100 d. Hristos). Ea cuprinde adevaruri de credinta, norme de purtare, cum si unele relatari istorice, transmise în scopul mântuirii. Biblia are doua mari parti : Vechiul Testament , care cuprinde 39 de carti canonice, inspirate, plus alte 13 carti si fragmente necanonice, neinspirate, dar bune de citit, fiind ziditoare de suflet si Noul Testament, alcatuit din 27 de carti, toate inspirate ( canonice).

            Inspiratia divina a Sfintei Scripturi : Sfânta Scriptura este o opera inspirata de Duhul Sfânt. Cel mai mare profet al Vechiului Testament, Isaia, spune în capitolul 8, verset 1 :  « Si a zis Domnul catre mine : Ia o carte mare si scrie deasupra ei cu slove omenesti… », iar profetul Ieremia marturiseste : « Fost-a cuvântul Domnului catre mine si a zis… » (Ier. cap 2,  vers.1). Însusi Mântuitorul spune iudeilor : « Cercetati Scripturile, caci acelea sunt care marturisesc despre Mine » (Ioan 5, 39) . Iar  sfântul apostol Pavel zice : « Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos spre învatatura, spre mustrare, spre îndreptare, spre povatuire într-u dreptate ». ( II Tim. 3,16)

            Sfânta Traditie contine toate adevarurile, învataturile, practicile si ritualurile liturgice predate prin viu grai de catre Mântuitorul si Sfintii Apostoli, ulterior consemnate în scris si transmise din generatie în generatie pâna în zilele noastre. Vincentiu de Lerin spunea ca  traditia adevarata consta în « ceea ce s-a crezut totdeauna, pretutindeni si de catre toti ». Traditia este dumnezeiasca, pentru ca izvorul ei este Iisus, Fiul lui Dumnezeu si apostolica, pentru ca a fost transmisa de apostoli si urmasii lor.

            Sfânta Traditie are doua aspecte : statornic si dinamic.

 Aspectul statornic începe la Pogorârea Duhului Sfânt peste apostoli si tine pâna la moartea ultimului apostol, cuprinzând ceea ce a fost fixat în scris pâna la ultimul Sinod Ecumenic[1], iar aspectul dinamic  tine pâna la sfârsitul veacurilor, continând trairea si actualizarea aspectului statornic , adica raspunsul Bisericii sub inspiratia Duhului Sfânt la problemele fiecarei epoci.

            Caracterul primordial al crestinismului este asadar acela de religie revelata. Dar exista si alte religii care pretind ca se întemeiaza pe revelatie. Însa  fondatorii acestor religii care sustineau ca sunt trimisi ai divinitatii, deci organe ale revelatiei, erau în realitate fie niste psihopati, fie niste rataciti inconstienti, ori înselatori constienti, care urmareau scopuri personale. Astfel, a fost nevoie sa se stabileasca niste criterii dupa care sa se deosebeasca revelatia adevarata de cele false :

            -conform criteriilor pozitive revelatia trebuie sa cuprinda adevarurin religoioase si morale incontestabile, expuse clar si precis, fara a fi în contrazicere cu alte adevaruri revelate, nici cu adevaruri sigure, de provenienta umana ;

            -conform criteriilor negative revelatia nu trebuie sa contina idei absurde, contrare logicii si bunului simt, idei imorale, antisociale, antiumane, iar exprimarea acestora nu trebuie sa fie facuta în termeni cu multiple întelesuri, obscuri, echivoci ;

            -conform criteriilor naturale persoana prin care se face descoperirea (revelatia) trebuie sa fie un om sanatos mintal, credincios, evlavios, lipsit de patimi, cu buna reputatie morala, neprefacut, modest, fara interese personale, cu o reputatie de om integru ;

            -Criteriile supranaturale : minunile si profetiile

 Minunile sunt fapte ori fenomene sensibile, care suspenda în timp si spatiu legile firii, facute din voia si cu  puterea divina, de Însusi Dumnezeu sau de alesi ai Lui în scopul adeveririi revelatiei, deci cu un scop religios- moral determinat. Minunile nu contravin legilor naturii si ordinii universale asa cum afirmau cei care negau posibilitatea lor. Daca cei trei tineri n-au ars în cuptorul de foc din Babilon, daca Petru a mers pe mare la porunca Mântuitorului, daca Iisus a înviat pe Lazar si a vindecat atâtia bolnavi, aceasta nu înseamna ca focul nu mai arde, sau ca s-a desfiintat legea cufunfarii în apa a corpurilor mai grele decât volumul apei dislocate, ori ca s-a nimicit puterea mortii asupra oamenilor.

Minunile sunt însa dovada cea mai convingatoare despre originea divina a crestinismului. Însusi Mântuitorul a spus iudeilor : « Daca nu ma credeti pe Mine, credeti lucrurilor Mele » (Ioan, 10,38) si « de n-as fi facut între ei  lucrurile pe care nimeni altul nu le-a facut, pacat n-ar avea …) (Ioan 15,24). Iar fariseul Nicodim recunoaste ca Iisus este Dumnezeu :  « Rabbi, stiu ca de la Dumnezeu ai venit învatator, caci nimeni  nu poate sa faca aceste minuni pe care Tu le faci, daca nu este Dumnezeu cu el ». (Ioan 3,2)

Profetia este o prezicere facuta de un om ales de Dumnezeu, (este o prezicere facuta prin descoperire divina, si nu datorata inteligentei umane , unor calcule sau unor speculatii ambigue si obscure)  care descopera într-un mod clar vointa si planul divin. Exemple de profetii din Vechiul Testament :

-   Iisus se va naste din semintia lui Iesei ( tatal lui David) : Isaia 11,1 : « Toiag din radacina lui Iesei se va ridica.. . »

-    Iisus se va naste în Betleem : Miheea 5,1

-   Iisus se va naste dintr-o fecioara : Isaia 7,14 : « Pentru aceasta , Domnul Însusi va va da un semn : Iata, fecioara va lua în pântece si va naste fiu si-L vor chema  cu numele de Emanuel (Emanuel = Domnul e cu noi)»

-  închinarea magilor si aducerea de daruri : Psalm 71,10-11 : « …daruri vor aduce regii arbilor si cei din Saba, si Lui I se vor închina toti regii pamântului, neamurile toate Lui Îi vor sluji»

-   patimile, moartea si învierea Mântuitorului : Isaia 53, 1-12

-   uciderea pruncilor din Betleem : Ieremia 31,15

-   intrarea triumfala a Mântuitorului în Ierusalim : Zaharia 9, 9

-   vinderea Mântuitorului pe  30 de arginti :  Zaharia 11,12-13.

 

            Pr. Stefan Fotache

[1]Sinodul ecumenic este adunarea în sedinta publica a tuturor episcopilor Bisericii universale , spre a lua hotarâri de ordin doctrinar, canonic, valabile pentru întreaga Biserica. Primul sinod ecumenic a avut loc la Niceea în anul 325, iar ultimul a fost la Constantinopol, în anul 787.